Trei firme din Alba au fost selectate în acest an pentru colectarea „ rablelor“ prin Programul guvernamental de înnoire a parcului auto. „Rabla 2011“ pentru persoanele fizice a început deja, iar pentru persoane juridice va începe luni, 21 martie.
Lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a maşinilor scoase din uz este publicată pe pagina de internet a Administraţiei Fondului de Mediu, www.afm.ro
Doar trei firme din Alba figurează pe această listă. Este vorba de „S.C. Miriam Grup“ de la Ighiu, „S.C. Cindrelul SRL“ de la Vinţu de Jos şi „S.C. Iezerul Mic“de la Sebeş.
„Noi am primit pentru punctual de colectare de la Ighiu 100 de vouchere, aşa că îi aşteptăm pe cei care vor să-şi caseze maşina veche şi să primească bonul de 3.800 de lei. Spre deosebire de anul trecut proprietarii autoturismelor trebuie să vină la noi, pe lângă talonul autovehiculului, şi cu cazierul fiscal, prin care face dovada că nu este dator la bugetul statului. În 2010 am primit şi epuizat 3.200 de vouchere “, a spus Mircea Stanciu, administratorul „S.C. Miriam Grup“ de la Ighiu.
Persoanele care vor să-si schimbe masina mai veche de 10 ani cu una nouă, trebuie să o ducă la centrele de colectare, unde primesc un bon de 3800 de lei.
Regulile pentru acest an sunt la fel ca anul trecut: fiecare solicitant va putea să folosească trei tichete valorice pentru cumpărarea unei maşini.
Spre deosebire de anii anteriori, la programul „Rabla 2011" pot participa şi instituţiile publice. Startul se va da luni, 21 martie.