Vezi, deseori, un chefliu povârnindu-se sub greutatea lichidelor ingerate, adormind în poziţii incredibile ce contrazic toate legile fizicii, ba chiar şi câteva ordonanţe de urgenţă.
Nu-şi sparge capul, maşinile îl ocolesc, scapă miraculos şi-şi reia ciclul de alimentări şi căderi.Acestui zeu care le poartă de grijă celor ce aleg inconştienţa ne închinăm, în exerciţiul colectiv de a trăi de pe azi pe azi către seară, ziua de mâine fiind rândul pe care obligatoriu îl dă Cel de Sus. Ţara merge clătinat pe marginea şanţului către ieşirea din criză, lipsită fiind însă de resursele necesare viitorului. A fost scoasă cu şocuri din moarte clinică pentru a reintra în abulie, fiind aşezată în sala legumelor fără sisteme de sănătate, de educaţie, de asigurări. În ceea ce priveşte starea căilor ferate, vom ajunge în mai puţin de 12 ore din Constanţa în Baia Mare doar când la teleportarea low cost vor fi locuri în picioare. De se va întâmpla un accident nuclear, vom supravieţui şi cu trei capete, două bârfindu-l pe cel dintâi.
Ca neam, nu ne-am privit niciodată demonii în ochi. Comunismul? L-au adus ruşii şi evreii, iar americanii i-au lăsat. Experimentul Piteşti? N-a existat. Exorcizarea dosarelor Securităţii, care trebuia făcută la începutul anilor '90, picură în continuare în spaţiul public ca un rezervor nuclear avariat. Amestecăm lucrurile până ce, pur şi simplu, nu mai intră. Durerea, îngrijorarea, spiritul de solidaritate legate de tot ce se întâmplă în lume nu au loc de preaplinul sufletesc stârnit de drama lui Pepe, de divorţul lui Moni şi de năzbâtiile şcolarilor în politică Ponta şi Antonescu.
Ne înfiorăm la gândul unui cutremur devastator, dar vorbele experţilor, cum că nişte ani de-acum încolo seisme catastrofale nu vor fi, ne liniştesc pe loc. Ca urmare, de ce am organiza simulări, când zeitatea tutelară va susţine blocurile cu vârfurile deg