De ieri, noul mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ.

Din 46 de voturi exprimate, ÎPS Andrei a obţinut 29 de voturi, iar contracandidatul său, PS Irineu Bistriţeanu, 17. Este şi, totuşi, nu este o surpriză. Iniţial, vlădica de la Alba-Iulia afirmase, precum mentorul şi predecesorul său, vrednicul de pomenire ÎPS Bartolomeu Anania, că nu va candida pentru această funcţie. A repetat-o de atâtea ori, public, dar şi în întâlniri informale cu alţi ierarhi, încât chiar am luat-o în serios. De aceea, nici nu l-am luat în calcul în analizele mele de până acum. Când a fost însă nominalizat, la Cluj, a lăsat capul în jos şi, cu neasemuită smerenie, a acceptat competiţia. Adică a făcut ascultare! E drept că unii au trântit uşa, afirmând că "nu aşa ne-a fost vorba", dar asta e o altă chestiune. Ţine de caracter!

Mulţi sinodali consideră că această alegere este soluţia de compromis la care a ajuns Patriarhul Daniel, dar şi alţi ierarhi, pentru că, la urma urmei, întâistătătorul BOR nu a avut decât un vot în această "luptă". Mitropolia Clujului nu putea fi desfiinţată, iar Sibiul cere, pe bună dreptate, satisfacţie. Nici un om onest nu poate uita modul total anticanonic şi heirupist în care a fost înfiinţată Mitropolia de la Cluj, într-un ceas de noapte. Neputându-se unifica Ardealul, din chestiuni mai mult politice, pe care timpul le va dezvălui, iar cei implicaţi vor fi judecaţi, spre ruşinea lor, cu dreapta măsură de istorie, s-a ajuns la ideea unui compromis. Adică o reîmpărţire teritorială între cele două mitropolii. Nu poţi lăsa Sibiul lui Andrei Şaguna, chit că astăzi Clujul e mare, tare şi cel mai important centru urban al Transilvaniei, cu o jurisdicţie cât a unui protopop. În mod firesc, Alba, Mureşul şi poate chiar Hunedoara ar trebui să aparţină de Mitropolia Sibiului. Cum se putea fac