Colectivizarea a început la Roma, judeţul Botoşani, Parisul este un sat aproape părăsit de lângă Slatina, iar prin Veneţia din Braşov curge doar un râu cu pietre vineţii care a şi dat numele aşezării. Localnicii din satele ce poartă nume cu rezonanţă sunt mândri de ce scrie în buletinele lor, deşi recunosc că faima nu le-a adus prea multe avantaje.

În dreptul comunei Şercaia, pe drumul european ce leagă Braşovul de Sibiu, un indicator arată, la dreapta, direcţia către Veneţia de Jos. Un sat mic, cu aproape o mie de locuitori, răsfirat la poalele muntelui. Chiar dacă nu toţi localnicii ştiu cu exactitate cum a ajuns să fie botezată aşezarea după faimosul oraş italian, ei sunt mândri că măcar astfel reuşesc să se facă cunoscuţi în ţară, dar şi în străinătate. Unii săteni spun că numele localităţii este legat, de fapt, de râul Venecioara, în albia căruia se găsesc pietre vineţii. Unii localnici spun însă că numele l-ar fi dat împărăteasa Maria Tereza, fiind pe vremuri o zonă de graniţă între imperii.

Minimuzeu

Primii care s-au aşezat pe acest pământ au fost două familii de ţărani iobagi din Luduş: Ovesea şi Pasere. Unul dintre urmaşii familiei Ovesea este şi Ioan (66 de ani), care a scris chiar şi o monografie a satului natal. El spune că, într-adevăr, pe pârâul ce traversează localitatea sunt pietre vineţii, care, pe vremuri, au fost folosite la clădirea temeliilor caselor din localitate.

Bărbatul vrea să păstreze vie tradiţia satului făgărăşean şi a adunat în gospodăria sa fel de fel de lucruri, unele dintre ele seculare. Fiare de călcat cu cărbuni, războaie de ţesut, medalii şi lăzi de zestre sunt doar câteva dintre obiectele tradiţionale pe care Ioan Ovesea (66 de ani) le-a strâns în gospodăria sa.

„Am văzut că, de la un an la altul, se distruge toată tradiţia din acest sat. Am vrut să fac ceva pentru a păstra vie amintirea vremurilor d