- Distins cu Premiul national de poezie "Mihai Eminescu", la 30 de ani, Teodor Duna este considerat un lider al liricii romanesti. Deloc monden, traind mai mult in realitatea cartilor decat in cea a lumii exterioare, a demonstrat, atunci cand criticii aproape nu se mai asteptau, ca poezia e inca vie si are ceva de spus -
Ranile copilariei
- Copilaria este o zona extrem de fertila pentru inspiratia unui scriitor. Ea naste lumi extraordinare, pe care le purtam cu noi toata viata. Tu ce-ti mai amintesti din primii ani?
- Am copilarit intr-o casa a carei gradina cobora spre un lac. Imi placea mult sa ma ascund. Nu de cineva sau de ceva anume. Locurile interzise, locurile in care nu trebuie sa fii emana un aer aproape senzual, de pericol inofensiv. Imi alegeam, ca in Blecher, locurile bune ale ascunderii si ale incremenirii mele. Stateam ore in sir sub o scara de lemn cariat, plina de haine, al caror miros jilav imi intra in piele, sau ma retrageam in pod, unde vara erau 40 de grade si mai erau poze vechi de 60 de ani, cu bunicii, harti si sute de carti aruncate in mormane. De acolo, din podul sufocant si prafuit, m-am mutat intr-o groapa imensa de pamant rosu (era o curte parasita, cu ierburi inalte, lipita de gradina noastra). Un alt loc bun era langa lac. Acolo se intindea o fasie de pamant mlastinos, cu trestii inalte si ierburi taioase, care se incolaceau de picioare. Cu cat inaintam spre lac, cu atat ma afundam mai mult in podeaua aceea subtire, de sub care auzeam miscarile hipnotice ale apei. Intregi amiezi de vara stateam incremenit cu lacul sub mine. Intr-un fel inconstient, voiam sa simt cum este sa nu mai fiu sau sa nu-mi mai dau seama ca sunt.
- Provii dintr-o familie cu preocupari intelectuale. Netezeste acest lucru drumul spre literatura?
- M-am nascut intr-o familie cu o biblioteca de vreo zece mii de
