A trecut un an (16 martie 2010) de când fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu anunța că ”undeva în zona Transilvaniei, în județele Brașov, Sibiu, Arad sau Cluj”, se va construi o nouă centrală nucleară. Siguranța cu care a fost anunțată investiția, care ar urma să fie finalizată în 2030, m-a scos din sărite. Scriam atunci (fără a avea exemplul Japoniei) că un asemenea proiect nu poate fi pornit fără o dezbatere publică și fără consultarea populației din zona de impact.
Nu vreau să-mi reamintesc toate acuzațiile și injuriile pe care le-am primit atunci. Contra-argumentul care s-a repetat însă la nesfârșit a fost cel legat de așa-zisa super-siguranță a tehnologiei moderne. Geniul fizicii și al ingineriei umane, care poate controla forțele naturii. Fără a-i jigni pe fizicieni și ingineri, există însă anumite limite care nu pot fi ignorate, iar ce s-a întâmplat în Japonia le-a scos în evidență.
Nu readuc însă subiectul în discuție doar din motivul ”v-am spus eu”. Ci pentru că, paradoxal, accidentul japonez crește, și nu scade posibilitatea construirii unei noi centrale nucleare în România. Șocul emoțional actual se va diminua într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. După care vom auzi din nou poveștile cu ”cât de sigură” e noua tehnologie. Și că ”am învățat din experiența japoneză și vom veni cu noi standarde…” etc.
De ce spun însă că posibilitatea construirii unei noi centrale nucleare crește? În această săptămână, Angela Merkel a anunţat că guvernul german va închide, până în iunie, toate cele şapte centrale nucleare care au intrat în funcţiune înainte de 1980. Iniţial, Germania urma să renunţe în totalitate la energia nucleară, după închiderea unei ultime centrale în 2021, dar au existat presiuni, provenite în mare parte din industria energetică, pentru menţinerea în funcţiune a unităţilor. Ulterior, guvernul decisese să menţină
