A fost odată un moş, care avea un cocoş, şi-o moaşă, care avea o cocoaşă, precum şi o găină. Găina făcea un ou pe zi, pe când cocoşul făcea numai rebuturi, plus că se culca odată cu găinile.

Moşul cocoşa în bătaie cocoşul, de-i mergeau fulgii. Acesta lua, la rândul lui, găina de creastă, deşi ea nu era vinovată cu nimic, asta era la mintea cocoşului! Dar asculta de mai bătrânele ei surate: „De călcat, numai maşinile să nu te calce! Şi mai bine în cuibar, decât în galantar…”

Într-o zi, găina căzu cloşcă. Dându-şi seama, i se făcu pielea găinii vânătă. Cocoşul o linişti: „Nu te mai cârâi atâta şi nu mai sta toată ziua cloşcă, în fânul de curând cosit, c-o să mă duc în oraş, să-ţi iau ceva de-alea ciocului!” Şi porni, cu gândul să-i ia şi nişte ochelari, din cauză că avea orbul găinilor. Merse ce merse şi, deodată, zări la o tarabă o punguţă. Crezând că e punguţa cu doi bani, o înşfăcă şi pe-aici ţi-e drumul! Rămase boierul-vânzător înmărmurit, fredonând după copanele şi târtiţa lui: „De te-aş prinde, ce ţi-aş face!”

Cocoşul se opri sub un panou electoral şi se uită în pungă, ca găina-n lemne. În loc de bani, ce să vezi? În pungă era o găină slabă, slabă, că i se vedeau toate coastele, trei capete, opt labe, dacă imaginea asta vă trezeşte amintiri, fie ele şi din copilărie…

Se urcă pe panou, care se sprijinea chiar de gardul unui complex avicola şi cântă:

„Cucurigu, boieri mari

Astea-s pungi de găinari!”

Când ajunse acasă, găina tocmai scosese pui. Cocoşul se învîrti în jurul găinii, o pupă de trei ori, cioc-cioc-cioc, după care se roti pe lângă pui, dându-se cocoş. În cele din urmă, scoase cu ghearele schiloada găină din pungă şi, arătând-o gâgâlicilor pufoşi, le zise: „Dacă nu mâncaţi, ca ea o să ajungeţi!”

Toţi trăiau, bine merci, până într-o zi, când moşul luă toporul şi chemă găina, să-i dea de mâncare. Înţelegând aluz