6,4... 6,2.. 6,.. Sunt cifrele infricoşătoare ale fiecăruia dintre cutremurele care au zgâlţâit Osaka, şi întreaga Japonie, in ultimele 4 zile de cand sunt aici. Prima experienţă a cutremurului în afrhipeleagul devastat de Pacificul răscolit de tsunami-ul de acum o săptămână, am trăit-o marţi seara, pe 15 Martie, la etajul al şaisprezecelea al Hotelului Ramada din centrul oraşului. Abia sosisem.
Având proaspete în minte imaginile dezastrului, huruitul surd al zidurilor m-a făcut să mă gândesc cu groază la efectul probabil al unui cutremur, doar puţin mai mare ca cel pe care îl simţeam, care s-ar fi putut produce în Bucureşti. A fost primul meu gând.
Acum, după trei cutremure mari pe care le-am trăit aici in doar 4 zile, aproape am ajuns să gândesc ca japonezii din oraş pe care i-am cunoscut. Aceşti oameni nu se tem de cutremur. Sunt, însă, îngroziţi de pericolul morţii lente şi chinuitoare, implacabile, care ar urma unei iradieri în masă, provenite de la Fukushima, epicentrul groazei în Japonia şi locul de unde pericolul radioactiv ameninţă întregul arhipelagul nipon şi nu numai.
Osaka se află la aproape 500 de kilometri depărtare de Sendai, zona cea mai afectată de cutremurul de 9 grade Richter de acum o saptamana, si la circa 800 de km de Fukushima, Datorită distanţei, dar şi informaţiilor potrivit cărora norul radioactiv emis de centrala nucleară de la Fukushima ar fi purtat de vânt spre Est, peste Pacific, locuitorii oraşului îşi văd, cel puţin aparent, de viaţa obişnuită.
Doar măştile de protecţie purtate de oameni pe stradă, dar şi în clădirile publice, la metrou, şcoli şi chiar şi în restaurante indică prezenţa fricii. Frica de iradiere, frica de contaminare, frica de una din cele mai cumplite morţi. Aceasta, mi s-a spus spus, în ciuda faptului că locuitorii Osakăi obişnuiesc să poarte, primăvara, măştile pentru a