In anul 2001 aparea intr-o revista de profil un articol despre un cutremur din Japonia anului 869.
Evenimentul – relatat in documentele vremii – este considerat unul dintre cele mai puternice cutremure petrecute in decursul istoriei. Mai mult de 1000 de persoane (cifra impresionanta pentru acea vreme) au murit inecate de tsunamiul care a urmat.
Locul: zona Sendai.
Articolul nu este insa unul de istorie, ci unul de geologie – urmele puternicului val a creat un strat subtire de sedimente care sta marturie a dimensiunilor seismului. Magnitudinea sa a fost estimata la 8.3 pe scara Richter, impingind apele pe o distanta de 4 kilometri in interiorul continentului. Autorii argumenteaza ca tsunamiul asociat cutremurului este mult mai mare decit cele generate in mod normal in zonele de subductie.
In plus, ei estimeaza ca astfel de catastrofe au o recurenta de 1000 de ani, prezicind, cu amara luciditate, ca probabilitatea unui alt cutremur de aceleasi proportii, este extrem de mare
•
Sa ajugem acum in zilele noastre si sa facem citeva observatii pe marginea evenimentelor asociate recentului cutremur din Sendai.
Intreaga Japonie este rezultatul unei miscari geologice. Initial atasata de continentul asiatic, placa japoneza si-a inceput acum aproximativ 15 milioane de ani deriva spre est, lasind in urma paminturile Coreei si Chinei.
Tectonica in zona insulelor Japoniei este extrem de complicata: placi tectonice de diferite tipuri se incaleca in diferite varitatii. Avem pe de o parte doua placi oceanice: placa Filipinelor si placa Pacificului si doua continentale Eurasiei si Americii de Nord.
Mecanica miscarilor este dictata de consistenta acestora: crusta oceanica este subtire, doar citivca km; pe cind ccea continentala este mult mai groasa, masurindu-se in zeci de km. Intreaga miscare este condusa de curentii de convectie din ast
