Când a ajuns în 1991 la Tichileşti, Răzvan Vasiliu văzuse leproşi doar în cărţi. În 20 de ani, i-a umanizat pe cei priviţi ca nişte monştri. Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Plăgi deschise, oase descărnate, sânge, ochi scoşi, degete lipsă, durere, jale, mizerie. Horror! Erau cuvintele folosite de ziariştii anilor ’90, străini sau de-ai noştri, când descriau un loc care nu existase oficial: Leprozeria de la Tichileşti, Tulcea.
În 20 de ani, situaţia s-a schimbat. Un om şi-a îmbinat cunoştinţele medicale cu abilităţi de PR-ist şi a transformat ceea ce pentru vizitatori părea groaznic într-o imagine idilică de sanatoriu pentru oameni cu o afecţiune despre care se credea că e imposibil de vindecat: groaznica lepră.
Nici el nu ştie cum a ajuns doctor de leproşi. O alegere inexplicabilă l-a transformat în unicul specialist român cu doctorat în lepră. Are 53 de ani şi va aniversa, împreună cu pacienţii săi, două decenii de când a păşit, stingher, pe poarta leprozeriei. Acum, stabilimentul arată ca un cătun de oameni gospodari şi curaţi. În faţa lui şi-a scos pălăria Jonathan Scheele. Este doctorul Răzvan Vasiliu.
"Nu ştiam mai nimic despre lepră!"
"Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament, voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie". Era în 1984, iar tânărul absolvent de Medicină, Răzvan Vasiliu, rostea jurământul lui Hipocrate.
A făcut o haltă la Slobozia, însă o tulceancă i-a căzut cu tronc şi l-a convins să vină în Dobrogea. În ’91, a fost trimis de DSP, fără să fi solicitat, la Tichileşti, ca medic-director.
Nu ştia mai nimic despre lepră şi de leprozerie. Citise doar în manuale, unde scria că, la noi, era eradicată: "Până în ‘90, se vorbea neoficial de existenţa acestei leprozerii. Nici nu eram specialist, ci generalist! Nu ştiu pe ce cr
