Aparate de zbor din SUA, Franta, Marea Britanie, Italia si Canada au lansat, sambata, raiduri aeriene impotriva unor tinte militare din Libia apartinand regimului lui Muammar Gaddafi, in cadrul operatiunii "Odyssey Dawn". Bombardamentele au fost declansate in aceeasi zi in care inalti oficiali americani, din Europa si lumea araba au hotarat, la Paris, in cadrul unui summit special dedicat Libiei, inceperea imediata a operatiunilor militare pentru a proteja civilii ca urmare a luptelor dintre fortele loiale lui Gaddafi si rebeli.
ORA 01:32: Libia cere reunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, afirmand ca 48 de civili au murit, iar 150 au fost raniti in urma atacurilor aliate.
ORA 00:45: Un oficial american din domeniul securitatii nationale declara ca apararea aeriana a lui Gaddafi a fost "grav afectata" de atacurile aliate.
ORA 00:30: Mii de libieni au inconjurat Bab Al-Aziziyah, cartierul general al lui Gaddafi din Tripoli, promitand sa fie "scuturi umane" si sa-l protejeze impotriva posibilelor raiduri aliate. In multime sunt numerosi copii. Familia lui Gaddafi se afla inauntru.
ORA 00:00: Guvernul libian a calificat drept "barbare" atacurile aliatilor, afirmand ca ele au provocat "suferinte reale" civililor.
ORA 23:55: Muammar Gaddafi ameninta ca va ataca "obiective civile si militare" din Marea Mediterana, potriivit AFP.
ORA 23:50: Muammar Gaddafi rosteste, la televiziunea publica libiana, un discurs despre "agresiunea asupra Libiei".
ORA 23:30: Bombardamentele aliate au lovit baza Mitiga din Tripoli si o baza militara a loialistilor lui Gaddafi de langa Misrata.
ORA 22:50: Potrivit Al Jazeera, Consiliul National al rebelilor coordoneaza atacurile impreuna cu fortele internationale.
ORA 22:45: Televiziunea de stat din Libia a transmis ca "inamicul cruciat" a