Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Florin Harsan, omul-foarfecă de la „Românii au talent“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 martie 2011 ·

Florin Harsan (33 de ani) a făcut show la preselecţia desfășurată la Constanța pentru concursul Pro TV „Românii au talent“. Calificarea a avut loc în septembrie, la Casa de Cultură, într-o sală plină, pe care Florin a reușit s-o lase mască. Mânuind foarfecele cu viteză și siguranță uluitoare, pe un fond muzical, el a tuns două tinere în mai puţin de două minute.

Nu a ezitat să folosească trucuri pentru a câştiga admiraţia spectatorilor: uneori nici măcar nu s-a uitat la cele două modele pe care le tundea, iar rezultatul a fost absolut spectaculos. „Am spart şi un record mondial. În mod normal o tunsoare se face în 55 de secunde, eu am făcut două în aproximativ două minute“, a declarat Florin Harsan. El s-a calificat, în felicitările juriului, la etapa următoare.

Hairstylistul este din București, acolo unde are și o şcoală de coafor în Sectorul 3. A participat la preselecția de la Constanța, întrucât de cea de la București nu aflase la timp. Motivaţia sa este una puternică: nu are nevoie de faimă, pentru că în Bucureşti este recunoscut pentru talentul său şi are clienţi- vedete. „Vreau să îi arăt fiului meu că deşi am 33 de ani, pot încă să mă joc şi să-l învăţ că orice meserie, pe care o faci cu pasiune, contează“, a declarat omul-foarfecă pentru „Adevărul de Seară“ Constanţa.

Constănţeanca Ana Maria Bălăceanu: „Nu vreau să rămân doar «fata care l-a blestemat pe Mihai Petre»!“

Harsan are 20 de ani experienţă în hairstyling şi nenumărate premii câştigate la activ. „Primul premiu important l-am câştigat în 2003 la Sofia. Am ieşit vicecampion mondial şi am fost în total 46 de candidaţi. M-am bucurat foarte tare pentru că nu te poţi numi «profesionist» până când nu eşti în competiţie cu profesioniştii“, a afirmat hairstylistul.

Citeşte şi:

Piatra Neamţ: Lucian Darie "a schimbat lumea" la "Românii au talent"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 55 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 45 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°