Numele meu este Roman Paulina (apropiatii imi spun Carmen), sunt nascuta in Brasov si in prezent locuiesc in Bucuresti.
Acum cateva zile tocmai mi-am rotunjit anii. Este foarte greu sa iei hotararea sa scrii pentru "Formula AS". Revista dvs. este citita de intreaga mea familie, de colegi, si o trimitem si prietenilor din strainatate, care nu au acces la ea. In tinerete, am publicat versuri in revista liceului si apoi a facultatii. A invins insa pasiunea pentru profesia pe care am ales-o (profesie interesanta si frumoasa, cel putin pana cand industria farmaceutica a inceput sa o eclipseze). Am fost farmacist (mi se pare ciudat sa vorbesc la trecut), intr-un spital de pediatrie, si acum sunt "tanara" pensionara (sau cum imi place sa spun, "tanara absolventa"). Nu vreau sa vorbesc despre felul cum sunt tratati cei care ies la pensie si care aluneca, usor, pe panta depresiei (este pacat). Eu fac parte din categoria celor optimisti. Cred ca mai am multe de invatat, de facut, de dat. Brasoveanca din mine si-a luat "inima in dinti" si a facut pasul pe care vrea de mult sa-l faca. Poate aveti rabdare sa cititi cateva randuri, si daca le considerati interesante, poate le publicati. Iubesc mult animalele (cel mai mult imi plac cainii), dar nu imi displace nici o alta vietuitoare domestica sau salbatica.
Povestea de astazi a inceput cu mult timp in urma, cand pe pervazul ferestrei de la bucatarie a "aterizat" un gugustiuc. I-am pus cateva boabe de orez si m-am indepartat de geam. Nu s-a apropiat decat sa le studieze. Au ramas neatinse, dar in dimineata urmatoare, nu mai erau. Am pus din nou putin orez. Gugustiucul a aparut, nu stiu de unde, dar de data asta, imediat ce m-am indepartat de geam, s-a "ospatat" fara retinere. Apoi a inceput sa apara in fiecare zi, a inceput sa se obisnuiasca cu mine si sa manance in prezenta mea. Am inceput sa tin orezul in palma s
