În data de 19 martie, începând cu ora 03.30, s-a desfăşurat un exerciţiu tehnico-tactic de alarmare în Penitenciarul Codlea. În cadrul exerciţiului de alarmare au fost percheziţionate 25 camere de deţinere şi 295 persoane private de libertate.
Dincolo de scopul principal al exerciţiului, acela de combatere a traficului de droguri şi a introducerii de obiecte interzise în spaţiul de detenţie, conducerea unităţii verifică în acest fel modul de dispunere şi prezentarea la exerciţiul de alarmare a personalului din penitenciar, modul de organizare şi acţiune în diverse situaţii critice, precum şi alte eventuale încălcări ale normelor interne.
În urma percheziţionării persoanelor private de libertate şi a spaţiilor aferente cazării acestora au fost descoperite un număr de 18 telefoane mobile din care 6 cu SIM, 3 cartele SIM, 10 încărcătoare telefon mobil, 1 dispozitiv hands-free, aparate de tatuat şi arme albe improvizate.
„Astfel de acţiuni au loc periodic şi au menirea de a dezvolta abilităţile personalului şi capacitatea de intervenţie pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale, precum şi menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a locurilor de deţinere", a precizat Inspector de penitenciare Alin Porca.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: