Obsesia opozanţilor preşedintelui de a ne convinge că trăim într-o dictatură şi că suntem victimele unui dezaxat din stirpea Ceauşescu-Hitler nu reprezintă doar o încercare eşuată de a găsi cel mai demolator tip de retorică împotriva lui Traian Băsescu, după cum scria recent Andrei Pleşu. Aşa cum folosirea cu obstinaţie a cuvântului "dictatură" nu relevă doar conflictul lor cu limba română, reaua-credinţă sau lipsa de consideraţie faţă de victimele adevăratelor dictaturi.
Este evident că o minte îngustă nu poate produce propagandă de calitate şi că, în final, va ajunge să-şi rateze ţinta şi să facă mai multe victime colaterale. Însă, dincolo de primitivism intelectual şi lipsă de caracter, flaşnetele au un motiv întemeiat să însiste pe această partitură isterică: există audienţă pentru ea. Numeroşi români se hrănesc cu iluzia că sunt în continuare victimele unei dictaturi, iar acesta este un motiv suficient de puternic pentru o liotă de politicieni şi ziarişti de casă de a persevera într-un discurs grotesc, bazat pe o aberaţie.
Românii care sorb cu nesaţ ditirambele moderatorilor ce le spun, seară de seară, că trăiesc sub cizma unui tiran reprezintă nucleul dur al unui grup mult mai numeros de compatrioţi care nu şi-au decontat încă până la capăt relaţia cu fostul tătuc al naţiei.
"Aproape de fiecare dată când pornesc o discuţie cu un român, inevitabil, după ceva vreme, vine vorba de Ceauşescu. Orice aş întreba despre ce se întâmplă azi la voi se ajunge, inevitabil, la el. Şi mai straniu mi se pare că, şi atunci când vorbim de lucruri care nu au legătură cu politica sau cu problemele serioase ale societăţii, tot la Ceauşescu vă referiţi mai devreme sau mai târziu. Ba chiar şi atunci când discutăm despre ce se întâmplă în alte ţări se mai strecoară o aluzie la fostul vostru preşedinte."
Credeţi că această observaţie, făcută de un d