Ramona şi Marinela ies din toaleta clubului, după mai bine de 30 de minute Relaţie. Cele două prietene au fost de nedespărţit întreaga searăNu mai este pentru nimeni un secret că Gabi Bădălău nu prea o are la suflet pe Marinela Avădani, iar Ramona se vede nevoită să aleagă între cei doi atunci când face invitaţii în oraş. Dacă până acum am fi crezut că Bădălău ar fi câştigat teren în faţa Marinelei, se pare că cele două prietene au devenit iar de nedespărţit. După o perioadă destul de lungă, cele două fotomodele au fost văzute din nou una în compania celeilalte.
Încă de cum au ajuns în locul unde erau invitate, Gabor şi Avădani s-au aşezat frumos la masă, preferând să discute între ele sau să trimită mesaje pe telefonul mobil decât să socializeze cu ceilalţi invitaţi. Mai mult, cele două nu se dezlipeau una de cealaltă nici în momentul în care mergeau la toaletă. Surse din interiorul clubului ne-au declarat că fetele au petrecut mai bine de jumătate de oră în toaletă, ieşind foarte zâmbitoare de acolo. Pesemne că Ramonei şi Marinelei le trebuie destul timp pentru a-şi satisface nevoile fiziologice şi a-şi retuşa machiajul.
Ramona şi Marinela ies din toaleta clubului, după mai bine de 30 de minute Relaţie. Cele două prietene au fost de nedespărţit întreaga searăNu mai este pentru nimeni un secret că Gabi Bădălău nu prea o are la suflet pe Marinela Avădani, iar Ramona se vede nevoită să aleagă între cei doi atunci când face invitaţii în oraş. Dacă până acum am fi crezut că Bădălău ar fi câştigat teren în faţa Marinelei, se pare că cele două prietene au devenit iar de nedespărţit. După o perioadă destul de lungă, cele două fotomodele au fost văzute din nou una în compania celeilalte.
Încă de cum au ajuns în locul unde erau invitate, Gabor şi Avădani s-au aşezat frumos la masă, preferând să discute între ele sau să trimită mesaje pe tel