Procurorii care nu sunt cuminţi şi încalcă deontologia profesională riscă să fie pedepsiţi cu anchetarea infractorilor la Medgidia. Cel puţin, acesta este mesajul pe care par să-l transmită reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, care au sancţionat-o pe magistratul Elena Chiţu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu revocarea din funcţie şi cu mutarea disciplinară la Parchetul Judecătoriei Medgidia pentru o perioadă de trei luni, pentru grave abateri disciplinare.
Decizia a fost luată de Secţia pentru procurori a CSM, care a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva magistratului. Potrivit CSM, acuzaţiile care i s-au adus prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Măcin sunt abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 litera b), „intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii", şi litera h) „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă", teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare. Considerând că acuzaţiile aduse sunt întemeiate, Secţia pentru procurori a dispus revocarea magistratului din funcţia de prim-procuror şi mutarea disciplinară la Parchetul Judecătoriei Medgidia, pe o perioadă de trei luni.
Ce avere are magistratul
Conform declaraţiei de avere aferentă anului 2009 şi afişată pe site-ul CSM, procurorul Elena Chiţu deţinea un teren intravilan de 1123,6 metri pătraţi în comuna tulceană Smârdan, cumpărat în 1995, dar şi o casă de locuit în aceeaşi comună, clădirea având o suprafaţă de 177,8 mp şi fiind achiziţionată în anul 2000. Totodată, magistratul a notat că deţine un autoturism Opel, fabri