Gheorghe Andrei Dan, şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Colentina, spune că îşi linişteşte frământările profesionale prin muzică, cântând la pian şi orgă. Profesia de medic se practică cu smerenie, spune profesorul, care povesteşte despre efervescenţa anilor ’70, ’80 de la Spitalul Colentina.

„Adevărul": Spitalul Colentina înseamnă pentru dumneavoastră o bună parte din viaţă petrecută aici. Vorbind despre asta, aţi folosit un cuvânt mare, l-aţi numit „sanctuar".

Gheorghe Dan: Din Colentina porneşte medicina internă din România şi toţi marii medici au trecut pe acolo. Colentina a fost o pepinieră de gândire medicală, iniţiată de profesorul Lupu în anii '50, '60, care a continuat să fie pe vârf până în deceniul al optulea. Deci este un sanctuar. Pentru mine oricum este.

Ce vă fascina pe dumneavoastră la locul acesta, când eraţi tânăr medic?

Atmosfera, cred. Asta însemnând rigurozitate ştiinţifică, emulaţie, critică constructivă, colegialitate. Vă mărturisesc că, de când am pus piciorul în Colentina, în 1972, lucrurile n-au mers în sus, din acest punct de vedere. Se spune că nu se mai pretează epoca actuală la atmosfera pe care am trăit-o eu în Colentina. Dar asta nu înseamnă că nu-mi pare rău.

Ce vă lipseşte cel mai mult de atunci?

Idealismul. Visurile. Medicină ca artă, dedicată sincer pentru om. Medicina ca scop, şi nu ca instrument.

Cum aţi ajuns să vă specializaţi în cardiologie?

Am venit în Colentina ca student, în anul II. Doctorul Mihai Constantineanu a fost o persoană care m-a cucerit, când am venit să lucrez aici. Miţu, cum îi spuneau prietenii, doctorul era o persoană răpitoare. Era extrem de sever, avea nişte ochi albaştri tăioşi, mă intimida. Era inflexibil în ştiinţă, nu făcea compromisuri, de aceea nu a intrat niciodată în politică, iar lumea se ferea de el. Era