Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de medici români sunt aşteptaţi în spitale din străinătate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 martie 2011 ·

Peste 5.000 de locuri de muncă în unităţile medicale de peste hotare sunt puse la bătaie la Târgul „Cariere în Alb“ din Bucureşti. Un medic român poate câştiga în clinicile din străinătate între 2.500 şi 15.000 de euro lunar.

Sute de medici, asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi au venit ieri la Târgul „Cariere în alb", organizat în acest weekend la Universitatea de

Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. Ioana Drilea (23 de ani) este în anul V la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi se

interesează din timp despre ofertele de joburi în domeniul sanitar. Ea este nemulţumită de faptul că în România ofertele de muncă în spitale sunt foarte puţine, iar condiţiile lasă de dorit.

„Când terminăm facultatea ni se oferă foarte puţine locuri de muncă în România, spitalele sunt într-o stare execrabilă şi atunci te gândeşti la un loc unde eşti apreciat şi unde poţi să-ţi practici meseria astfel încât să nu te simţi frustrat de condiţiile de muncă sau de nivelul de trai", îşi motivează studenta dorinţa de a pleca să profeseze peste hotare. Un alt motiv îl constituie salariile din sistemul sanitar românesc.

„Un medic rezident are un salariu de 800-1.000 de lei pe lună în România. Este inuman. Nu vreau să plec din România pentru că îmi urăsc ţara. Vreau să plec pentru a-mi face meseria în condiţii civilizate", adaugă Ioana Drilea.

FĂRĂ LIMITE DE VÂRSTĂ

Dezvoltarea rapidă a sistemului sanitar privat a creat în străinătate milioane de locuri de muncă. Astfel, spitalele din Germania, Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Spania oferă pachete salariale atractive pentru medicii români. Nu numai tinerii absolvenţi de medicină îşi doresc să ia calea occidentului, ci şi personalul medical cu experienţă, iar angajatorii nu impun limită de vârstă.

„Am ajuns la vârsta la care consider că trebuie să mai văd ceva, să mai învăţ ceva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°