Prima doamnă a Americii, Michelle Obama, în vârstă de 47 de ani, nu se dă în lături de la muncă, de orice fel ar fi ea, în ciuda statutului pe care îl are. În urmă cu câteva zile, soţia preşedintelui american Barack Obama a ieşit la grădinărit, dar nu singură. Ea a plantat zarzavaturi în curtea de la Casa Albă alături de 24 de copii de 10 şi 11 ani, de la şcolile aflate în apropierea reşedinţei prezidenţiale.
Echipată aşa cum trebuie pentru o astfel de muncă, Michelle a muncit cot la cot cu micuţii care au venit să o ajute. După ce au terminat cu grădinăritul, Michelle şi copiii au făcut mai multe fotografii de grup în grădina cultivată de ei, foarte mândri de ceea ce au reuşit să realizeze. Michelle Obama este căsătorită cu Barack Obama, actualul preşedinte al SUA, din anul 1992. În anul 1998 s-a născut prima lor fiică, Malia Ann, iar trei ani mai târziu, în anul 2001, a venit pe lume şi cea de-a doua, Sasha.
Foto: NorthFoto

Fot