Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tulceni acuzaţi de trafic de carne vie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 martie 2011 ·

Procurorii au finalizat ancheta într-unul dintre cele mai ample dosare de trafic de persoane instrumentat la Iaşi. Nu mai puţin de 15 persoane, din judeţele Tulcea, Iaşi, Constanţa şi Galaţi sunt acuzate de săvârşiea mai multor infracţiuni printre care trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional.

Citeşte şi: Iaşi: Şapte persoane au fost reţinute pentru trafic de persoane (Video)

Procurorii spun că membrii reţelei şi-ar fi desfăşurat activitatea în perioada anilor 2004 - 2010. Potrivit actului de trimitere în judecată, Ionel Silvestru din Tulcea, Raicu Vlădilă, tot din Tulcea, Maria-Magdalena Postelnicu din Hârlău, Diana Huţupaşu din Botoşani, ar fi pus pe picioare o reţea specializată pe exploatarea sexuală a tinerelor la care ar fi aderat în decursul timpului şi alte persoane.

Victimele, mai arată oamenii legii, ar fi fost racolate din oraşele Hârlău şi Măcin. Gruparea s-ar fi bucurat de sprijinul unor cetăţeni spanioli, deţinători de cluburi de noapte.

Anchetatorii mai spun că fetele ar fi fost exploatate în ţări precum Spania şi Marea Britanie, iar gruparea ar fi obţinut beneficii de peste 500.000 de euro. Pentru că afacerea mergea pe roate, mai arată oamenii legii, presupuşii membri ai grupării ar fi pus la punct în paralel un alt grup infracţional care ar fi acţionat cu scopul disimulării originii ilicite a banilor, reciclându-i prin intermediul serviciilor internaţionale de transfer bancar, pe numele unor persoane interpuse.

Iaşi: Suspect de trafic de persoane, reţinut de procurori

Anchetatorii mai arată că victimele reţelei erau tinere cu o situaţie financiară precară cărora li se promiteau locuri de muncă în afară. O dată ajunse în străinătate însă acestea ar fi fost obligate să se prostitueze.

Oamenii legii mai spun că, de regulă, clienţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 52 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 47 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 49 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°