Staţiile de monitorizare a calităţii aerului din judeţul Hunedoara au înregistrat, în ultima perioadă, numai calificative de genul „mediu” şi „rău”. Situaţia este cauzată de numeroasele incendii de vegetaţie provocate de hunedorenii care dau foc buruienilor de pe câmp, din grădini sau de pe lângă blocuri.
Din cele cinci staţii de monitorizare a aerului existente în judeţul Hunedoara, în prezent funcţionează doar trei: două la Deva şi una în oraşul Călan.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara spun că, de la începutul anului până în prezent, indicele de calitate al aerului a fost depăşit de 24 de ori, în condiţiile în care Uniunea Europeană permite acest lucru doar de 35 de ori pe parcursul unui întreg an.
Situaţia este cauzată de incendiile de vegetaţie, arderile necontrolate fiind tot mai numeroase.
În ultimele două săptămâni au avut loc peste 25 de incendii de vegetaţie. Acest lucru înseamnă 100 de hectare de teren agricol ars şi peste 140 de pompieri implicaţi în stingerea flăcărilor.
Deşi comisarii Gărzii de Mediu pot aplica amenzi hunedorenilor care dau foc miriştilor, amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei, până la ora actuală nu s-a dat nicio sancţiune. Niciun hunedorean nu a fost prins în flagrant.