● De ce credeţi că simt românii nevoia să-şi şteargă trecutul?
Pentru că sunt complexaţi şi pentru că nu l-au cunoscut niciodată. Noi suntem un popor foarte genuin în fond, suntem un popor tânăr, o populaţie veche, dar care nu ştie să meargă în două picioare, încă mergem târâş. Există un teritoriu, iar teritoriul ăsta curge în timp, e populat de indivizi, indivizii au conştiinţe, voinţe, credinţe. Dacă acestea nu se întâlnesc undeva, niciodată n-o să avem un popor, o să avem populaţii, dar popor nu. Problema este o conştiinţă colectivă, autentică. Adică: ce-i în credinţa mea să fie şi-n a ta, să credem toţi acelaşi lucru. Noi suntem aici tot felul de adunături, ne adună unii şi alţii ca pe oi, stăm grămadă că suntem încercuiţi, dar nu stăm grămadă pentru că avem o coeziune moleculară între noi. Dacă noi nu credem în acelaşi lucru care să ne unească suntem doar o turmă, o populaţie care în funcţie de vremuri îşi însuşeşte un stăpân care vine de obicei cu bâta şi apoi vine şi-ţi dă o credinţă- care de obicei e o păcăleală. Şi uite-aşa se întâmplă nu de azi de ieri. Sunt convins că aşa cum a fost revoluţia asta acum, aşa a fost şi războiul lui Decebal cu Traian.
● N-avem nici un numitor comun în jurul căruia să ne coalizăm?
Nu avem pentru că intelectualii noştri de obicei au fost străini. Ne-au învăţat să scriem şi să citim după ce ei au învăţat să scrie şi să citească în altă parte. Şi ne-au învăţat să scriem şi să citim ce vor ei, ne-au prezentat realităţile noastre văzute de ei. Noi nu avem intelectuali, noi avem oameni care citesc, care învaţă, dar care nu sunt măcianţi de dorinţa de a comunica. Dar eu merg şi mai departe de atât, merg la femeie- cuiul lui Pepelea. Femeia acestor pămâturi îşi cocoloşeşte băiatul: : "Eu am suferit, să nu sufere şi copilul”. Auzi! Asta e o mentalitate veche de mii de ani. Pământul naşte şi tot naşte ha