Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROPARLAMENTARUL austriac Ernest Strasser DEMISIONEAZĂ după ancheta din Sunday Times în care este implicat şi Adrian Severin

Publicat in Gandul, duminică 20 martie 2011 ·

Ernest Strasser, liderul europarlamentarilor austrieci în cadrul PE, a anunţat că se retrage complet din viaţa politică, ca urmare a ceea ce el numeşte "o campanie politică" îndreptată împotriva sa şi care ar putea aduce prejudicii partidului austriac OVP, din care face parte, scrie cotidianul austriac Wiener Zeitung.

Citeşte şi: SCANDAL: Jurnalişti britanici, deghizaţi în reprezentanţi ai unei firme de lobby, I-AU OFERIT EURODEPUTATULUI ADRIAN SEVERIN 12.000 de euro pentru o lege

Anunţul lui Strasser, fost ministru de interne al Austriei, vine după ce cotidianul britanic Sunday Times relatase că trei europarlamentari, printre care şi românul Adrian Severin, au fost de acord să îşi vândă serviciile contra unei sume de bani. Cei care i-au demascat erau jurnalişti de investigaţie britanici, "deghizaţi" în lobby-işti (persoane care încearcă să influenţeze politicienii, în interes propriu sau al organizaţiei din care fac parte).

Articolul din der Standard în care este anunţată retragerea lui Strasser

Retragerea lui Strasser vine la doar câteva ore după ce Josef Proll, preşedintele OVP, i-a solicitat public acest lucru. "Obligaţia fundamentală a politicii şi a reprezentanţilor ei constă în servicii aduse oamenilor, iar Strasser a încălcat în mod flagrant acest principiu. Conduita sa este inacceptabilă", a declarat Proll. El a precizat că europarlamentarul ar trebui "să adreseze scuze directe tuturor celor care, prin votul lor, i-au acordat încrederea, dar şi miilor de membri ai partidului".

Citeşte şi: CULISELE SCANDALULUI DIN PARLAMENTUL EUROPEAN. Adrian Severin a acceptat de la jurnalişti deghizaţi în lobbyişti 12.000 de euro pentru un amendament depus de Sebastian Bodu

Decizia lui Strasser vine după ce, la puţin timp de la publicarea articolului, europarlamentarul a declarat că şi-a dat seama că jurnaliştii nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°