De câtăva vreme, un grup de prieteni încearcă să priceapă ce s-a petrecut cu unul dintre ei. Iau toate variantele pe rând, le întorc pe toate feţele – degeaba. Cine are dreptate? Cei care interpretează nişte documente aşa, sau cei care le interpretează cu totul altfel? Fie că prietenul lor e vinovat, fie că e acuzat pe nedrept, tot cu o tragedie avem de-a face. Epuizat, unul dintre cei frământaţi de situaţie trimite celorlalţi un mesaj scurt: “Asta e natura umană, n-ai ce-i face.”

Ascult interpelările la care sunt supuşi în faţa Congresului Statelor Unite factorii responsabili pentru imensul furt de documente de care s-a folosit Julian Assange (Wikileaks), omul pe care, din motive greu de înţeles pentru mine, unii îl consideră un fel de Robin Hood modern, iar alţii îl propun ba la Premiul Nobel pentru Pace, ba la premiul Andrii Popa pentru Curaj. Sunt menţionate şi măsurile ce se iau acum, pentru ca o asemenea istorie să nu se repete. Absolut toate sunt acţiuni ce puteau fi intreprinse, bine mersi, de mult. Fondurile nu lipseau, tehnologia – nici ea. Atunci? Şi, dacă e adevărat că totul a fost opera unui singur, tânăr militar, iar motivaţia nu ar fi nici trădare, nici o criză de anarhism feroce, despre ce vorbim? “Asta e natura umană, n-ai ce-i face”, spune cineva.

În acelaşi Congres se poartă discuţii interminabile în legătură cu bugetul. Nu cel pe 2012, cel pe 2011, an din care aproape s-a şi scurs primul trimestru. Republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, îi acuză de impas pe democraţi, care în anii din urmă au controlat şi Senatul şi Camera, avandu-l şi pe Barack Obama în Casa Albă. Democraţii îi acuză pe republicani, fiindcă Bill Clinton a lăsat un surplus bugetar, iar George W. Bush a lăsat în urmă-i un deficit astronomic. Şi unii şi ceilalţi vorbesc despre nevoia unei “soluţii de compromis”. Nici unii, nici ceilalţi nu par însă g