Aşteptată de unii, împiedicată de alţii, operaţiunea "Zorii Odisseei" a început în cursul serii de sâmbătă, 19 martie. Aşa că, singurul eveniment produs cu ocazia perigeului Lunii (momentul în care satelitul Pământului atinge cel mai apropiat punct faţă de Terra) nu a fost cataclis-mul natural anunţat - pe fundalul milenarismului la modă - de falşii profeţi ai sfârşitului lumii, ci începutul sfârşitului unui dictator sângeros: Gaddafi. Şi aceasta, cu toate că după 11 martie, când şi preşedintele român alături de alţi "curajoşi" lideri europeni, a refuzat - cu ocazia Consiliului european - să accepte discutarea unei reacţii europene conjugate împotriva acţiunilor militare ale lui Gaddafi, îndreptate împotriva unei părţi a poporului său, a fost creat un important avantaj strategic "câinelui turbat al deşertului", care a putut astfel folosi superioritatea sa militară pentru a încerca să distrugă revolta şi să reocupe oraşele eliberate de insurgenţi. În săptămâna scursă între 11 şi 19 martie, trupele fidele lui Gaddafi ocupaseră rând pe rând Ras Lanuf, Tobruk, Ajdabiya (în est) sau Zauiah şi Misrata (în vest) şi se apropiaseră de Benghazi, capitala revoltei.

În 19 martie trupele lui Gaddafi erau deja în periferiile din Benghazi şi se pregăteau să cucerească oraşul.

Avertismentul transmis - chiar şi în ceasul al doisprezecelea, dictatorilor din întreaga lume e clar: dreptul popoarelor la revoltă nu poate fi înecat în sânge iar comunitatea internaţională nu îşi mai poate permite să privească cu cinism sau indiferenţă crimele împotriva umanităţii. Tocmai de aceea orice asemănare între operaţiunea din Libia şi cea din Irak din 2003 este deplasată.

În acest caz, intervenţia este un răspuns la acţiunea violentă a trupelor lui Gaddafi şi o consecinţă a unei rezoluţii ONU.

În România, discreditarea operaţiunii militare a început încă înainte ca aceast