Fondul Naţional de Investiţii a reprezentat cea mai dramatică prăbuşire a unei scheme piramidale: peste 300.000 de păgubiţi şi aproape 400 de milioane de euro fraudate. Rubrica „Dosar“ de azi face radiografia acestei afaceri. Caritas, SAFI şi FNI au fost cele mai severe boli ale copilăriei capitalismului românesc, dar cea mai gravă a fost ultima. Lipsa legislaţiei la început, dar şi încălcarea flagrantă a acesteia ulterior au făcut ca economiile a milioane de români să se risipească în van. După experienţele Caritas şi SAFI, de la începutul anilor '90, se părea că atât românilor, cât şi guvernanţilor le-a venit mintea la cap. N-a fost deloc aşa. Din anul 1995 şi până în 2000 s-a născut şi s-a dezvoltat cea mai sofisticată schemă piramidală cu România s-a înfruntat: Fondul Naţional de Investiţii, administrat de SOV Invest. Iniţiat de un întreprinzător din Roman cu trecut ceţos şi predat apoi unor interpuşi, fondul a avut de la bun început o carenţă care i-a şi generat sfârşitul: a fost lipsit de acel sistem de control reciproc pe care entităţile implicate în administrarea îl aveau de exercitat, astfel încât să-i asigure un fundament solid şi transparent.

Pornit din start pe premise greşite, FNI nu a ratat nici una dintre posibilele metode de fraudare imaginabile, unele deosebit de sofisticate, iar altele incredibil de rudimentare. Limita a fost doar imaginaţia celor care au controlat afacerea.

Dacă ar fi rămas o afacere strict privară încă ar fi fost bine. Însă în ultimul său an de existenţă, FNI a atras de partea sa şi statul - atât financiar, cât şi juridic, prin asocierea FNI cu CEC. Statul nu a exercitat însă un control riguos asupra afacerii în care s-a băgat, astfel încât la mijlocul anului 2000, când fondul s-a prăbuşit, erau create toate condiţiile ca uriaşa pagubă să fie transferată la datoria public.

Procesele care au urma