La exact opt ani de la începerea celui de-al doilea război din Irak, o ţară arabă se află din nou sub bombe. O coaliţie internaţională vrea să impună zonă de interdicţie aeriană în Libia şi să îl împiedice pe Muammar Gaddafi să îşi masacreze poporul. Coaliţia acţionează în baza mandatului dat de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

Avioanele bombardează ţinte militare fixe şi mobile. Gaddafi ameninţă că va transforma Mediterana în „câmp de luptă” şi că forţele sale vor ataca orice obiectiv „civil sau militar” din Mediterană. Deocamdată, riposta militară a forţelor lui Gaddafi este însă redusă.

Comunităţii internaţionale i-a fost nevoie de mai multe săptămâni ca să reacţioneze. Am asistat la un veritabil balet diplomatic, la declaraţii făcute azi care erau retractate pe jumătate mâine. Până la urmă, la impulsul Franţei şi Marii Britanii a fost votată rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate ONU. După care, un summit extraordinar ţinut la Paris a permis începerea atacurilor. În ultima clipă, am putea spune, deoarece trupele lui Gaddafi bombardau deja ultimul bastion serios al insurgenţilor, oraşul Benghazi. Dacă Gaddafi ar fi reuşit să preia puterea în Benghazi înainte de atacurile aliaţilor, zona de excludere aeriană ar fi rămas practic fără obiect.

Cum s-a ajuns aici

Vârfurile de lance ale operaţiunii sunt Franţa şi Marea Britanie. Franţa lui Nicolas Sarkozy vrea să şteargă imaginea pe care a dat-o la începutul revoltelor din „primăvara arabă”, când fostul ministru de externe, Michelle Alliot Marie, propunea voalat sprijinul Parisului pentru Ben Ali ca să stăpânească manifestaţiile împotriva regimului. Sarkozy a fost cel care şi-a surprins partenerii europeni ( şi chiar propriul ministru de externe, Alain Juppe ) în urmă cu zece zile, recunoscând Consiliul Naţional de Tranziţie ( din Benghazi ) drept