Istoria se repetă. De asta îmi place mie politica asta. Poţi să spui orice, să faci orice, să dai cu băţul în baltă, să faci gafe, să te scalzi în cocina porcilor, să te umileşti, să te dai în spectacol, să participi la serate selecte, nu te va învinui nimeni, pentru că face parte din regulile jocului. Toată lumea ştie cu ce este comparată politica şi nimeni nu se supără că eşti de cauciuc şi te întinzi până la rupere cu cine poţi, când poţi, unde poţi, că azi spui una, mâine alta, senin, de parcă nici usturoi nu ai mâncat şi nici Orbit. Acum o săptămână, preşedintele Băsescu îi făcea bezele lui Sarkozy din spatele Panzerului german şi al T-35-ului sovietic.

Calculele şi jocul lui Băsescu erau justificate pe termen scurt, iar Băsescu, un tip visceral, care reacţionează emoţional, dar îşi planifică răzbunarea rece, matematic, nu a putut rata ocazia de a-i arăta, la figurat, un deget prezidenţial lui Sarkozy. Gestul l-a înfuriat pe Sarkozy şi numai intervenţia doamnei Merkel a mai liniştit spiritele.

Nu a trecut o săptămână şi uite că echipa Sarkozy câştigă partida în ciuda opoziţiei unor mari mondiali, alţii decât cumătrul lui Băsescu, care deşi ameninţau cu Veta nu au făcut-o. Ce s-a întâmplat în spatele scenei, în culisele acestei piese, vom afla peste 30-50 de ani sau poate mai devreme, dacă Wikileaks va supravieţui sau poate niciodată. Cert este că până la urmă, cu abţineri, cu declaraţii de neamestec, cu nuanţări, cu reţineri, lumea mare şi mijlocie a dat verde NFZ cu interpretările şi subânţelesurile de rigoare. Ce înţelege fiecare prin „orice măsuri” în vederea implementării rezoluţiei vom vedea, cert este că politica este aceeaşi, la fel de elastică şi interpretabila şi la ONU ca şi pe Dâmboviţa.

Acum este interesant cum va scoate domnul Băsescu cămaşa în faţă Naţiunilor Unite, după ce a mârâit printre dinţi la ideea unei intervenţii,