Întreabă orice turc întîlneşti pe străzile europene dacă îşi doreşte ca ţara lui sau a ei să fie parte din Uniunea Europeană. Peste 70% vor spune că da, însă nu au încredere că acest lucru se va întîmpla în curînd sau că se va mai întîmpla vreodată – susţin statisticile, experţii şi diplomaţii europeni.
Dacă acum şase ani, cînd a început negocierile de aderare la UE, Turcia avea speranţa că discuţiile vor evolua rapid, acum poporul este dezamăgit, descurajat şi obosit. „Am avut şi perioade mai bune în relaţia cu UE, acum există multă dezamăgire şi multă frustrare de partea turcească“ – spune consilierul şi purtătorul de cuvînt pentru negocierile de aderare a Turciei la UE, Engin Arikan.
Cea mai lungă listă de aşteptare
Turcia este cea mai veche candidată la UE (1999) şi a început negocierile de aderare în 2005, odată cu Croaţia. Pînă în prezent, UE a închis provizoriu negocierile pentru doar un capitol – Ştiinţă şi Cercetare, în cazul Turciei, şi 28 de capitole din cele 35 necesare intrării în UE, în cazul Croaţiei.
Ritmul reformelor cerute de Bruxelles, Ankarei, este încet. Însă lipsa de acţiune nu poate fi categorisită ca o delăsare, ci ca o lipsă de voinţă. „Problema nu este că Turcia nu poate, ci că Turcia nu mai vrea“ – explică Amanda Paul, consultant al unuia dintre cele mai faimoase think tank-uri din Bruxelles, European Policy Centre. „Există o lipsă de interes intenţionată în momentul de faţă la Ankara“ precizează Paul.
Problema Cipru
Turcii din Cipru, conduşi de Dervis Eroglu, nu vor să împartă puterea cu grecii ciprioţi, conduşi de Demetris Cristofias – şi viceversa. Acest conflict de pe insula împărţită în două, dar a cărei jumătate grecească a intrat încă din 2004 în UE, reprezintă cea mai greoaie piatră pe care Turcia o duce acum în discuţiile de negociere. „Doar un miracol ar putea schimba situaţia, poate după u
