Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E primăvară! Sănătatea noastră e în pericol

Publicat in Cancan, duminică 20 martie 2011 ·

Precauție. Ai grijă ca factorii naturali să nu te afecteze într-un mod negativ, stricându‑ți bucuria unei noi primăveriDentiţia suferă din cauza alimentelor

Noul sezon ne satisface toate poftele. Apar legumele mult îngrăgite şi fructele dulci. Dacă toată iarna am făcut rabat de la salate, iată că acum începem să dăm frâu liber poftelor. Din păcate, din acest motiv, începutul sezonului cald afectează sănătatea dinţilor. Aciditatea şi fermenţii din gama largă de vegetale atacă învelişul protector al dinţilor prin duritatea lor. "Primăvara, e necesară o igienă mai riguroasă. În sensul că trebuie să ne facem un periaj de minimum două ori pe zi, să folosim apa de gură după fiecare masă, precum şi aţă dentară. Foarte puţine persoane ştiu că periajul cel mai important este cel de seară, pentru că placa bacteriană acumulată în timpul zilei se înmulţeşte la căldură şi la întuneric", ne-a spus dr. stomatolog Livia Neacşu de la cabinetul Daniel Dent Estet.

Totodată, în cazul în care nu te împaci bine cu apa de gură sau vrei să-ţi protejezi cât mai bine dinţii, apelează la gargară cu ceaiuri de echinaceea, mentă, salvie şi muşeţel, acestea având proprietăţi antiseptice.

Pielea are nevoie de mai multă hidratare

Schimbările de vreme sunt destul de uşor de suportat pentru piele, mai ales atunci când trecerea se face de la frig la cald, dar ceea ce o face să sufere este vâtul, specific primăverii. Căldura de afară te va face să dai din cojoace jos şi să-ţi expui pielea, iar vântul nu face decât să o sensibilizeze şi să o deterioreze prin uscare. Astfel, ai nevoie de creme hidratante, pe care să le foloseşti zi de zi, fără rabat. E bine să ştii că dermatologii susţin că alergiile apar şi din cauza pielii deshidratate sau expuse vântului.

Părul ne cade din ce în ce mai mult

Nu te alarma, este un fenomen natural. Căderea firelor de păr în

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida

HotNews acum 8 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în Florida, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Atlantice, citată de Reuters. „Ei au discutat o serie de probleme de securitate globală

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 43 minute
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum o ora
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 36 minute
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Vremea

București
sâm.

3°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°