Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin în scandalul Mită de la lobbişti: Eurodeputatul Bodu a făcut amendamentele/ Bodu: Ce caut eu în acest scandal?

Publicat in Adevarul, duminică 20 martie 2011 ·

Eurodeputatul PSD Adrian Severin, acuzat că ar fi acceptat bani de la o firmă fantomă de lobby care i-a cerut să susţină amendamentela Directiva europeană pentru garantarea depozitelor la bănci, contra unor sume de sute de mii de euro, recunoaşte că a acceptat un contract de consultanţă, dar susţine că amendamentul a fost susţinut de colegul său europarlamentarul PPE Sebastian Bodu.

"Amendamentul a fost depus de Sebastian Bodu dar nu pentru că i-am cerut eu ci pentru că aşa a crezut el de cuviinţă, iar eu le-am spus (n.n lobbilştilor firmei fantomă) doar că acel amendament a fost depus", a declarat Severin, pentru Adevărul Europa. El a mai precizat că a cerut factură pentru activitatea de consultanţă, şi nu pentru depunerea amendamentului.

Citeşte care sunt acuzaţiile care i se aduc eurodeputatului român Adrian Severin

Unul din amendamentele pentru care firma fantomă de lobby a promis bani celor trei europarlamentari se referă la Directiva europeană pentru fondurile de garantare a depozitelor bancare.

Vezi aici ce are în conturile bancare Adrian Severin, potrivit declaraţiei de avere

Ce susţine Sebastian Bodu

„Subsemnatul am ajuns să fiu mentionat în acest scandal fără să am nici cea mai mică vină şi fără să fie necesar a-mi face vreun proces de conştiintă", scrie Bodu pe blogul lui.

"Pozitia mea a fost una normală, la fel ca poziţia oricărui deputat care se preocupă de raportul lui şi care face astfel amendamente pertinente. Nu am fost abordat niciodată de către cineva care să îmi propună bani pentru a depune anumite amendamante şi nici nu aş accepta aşa ceva. De ce reporterii de la Sunday Times i-au abordat pe cei trei deputati (printre care şi Adrian Severin) şi nu pe mine, direct, ca raportor al grupului PPE - şi, deci, persoana cu cea mai mare influenţă în ceea ce priveste promovarea de amendamente - es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 21 minute
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum 25 minute
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

Mediafax acum 26 minute
„În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul ministerului. Cred că e important, pe de o parte este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum atunc

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum 2 ore
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 2 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Prognoză specială în Bucureşti: Caniculă şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum 39 minute
Joi valul de căldură din Capitală va continua să se intensifice, astfel încât se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi p

GRAFICE Carburanți mai scumpi de la 1 iulie, din cauza majorării accizelor. Cât va costa plinul de benzină și motorină

G4Media acum 2 ore
Carburanţii se scumpesc, din nou, de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape. Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 3 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

33°
joi

21°/33°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°