Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rednic pune gaz pe foc la Rapid

Publicat in Adevarul, duminică 20 martie 2011 · ·

Situaţia şi aşa tensionată din Giuleşti, cauzată de rezultatele dezastruoase din 2011 - patru puncte în patru etape - a atins cote explozive după o serie de declaraţii făcute de Mircea Rednic.

Revenit în ţară pentru câteva zile, fostul tehnician al giuleştenilor a avut o remarcă ironică, atunci când a aflat că Marius Şumudică a fost reconfirmat în funcţie după înfrângerea de la Bistriţa. „E nasol! Dacă Şumudică a fost asigurat de Copos că rămâne până în vară. E clar, trebuie să-şi caute echipă", a declarat actualul tehnician al celor de la Khazar Lankaran.

I s-a propus să revină în Giuleşti!

Această afirmaţie l-a scos din sărite pe Dinu Gheorghe, deşi între el şi „Puriul" exista o relaţie mai veche de prietenie. „Pentru Rapid, Mircea Rednic este egal cu zero în momentul de faţă! El să-şi vadă de echipa lui, este prins de bani la Khazar, să câştige el campionate acolo, unde e", a tunat „Vamă". Totuşi, Rednic n-a dat înapoi nici ieri şi şi-a menţinut părerea. „Dar ce am spus eu de s-a atacat Dinu Gheoghe? Nu mă interesează ce spune el. Eu am spus o realitate. Ce? Eu nu am păţit la fel la Rapid? Aşa face Copos, când te confirmă, te dă afară. Oricum, un lucru e valabil şi pentru Şumudică şi pentru orice antrenor: dacă n-ai rezultate, pleci!", a contraatacat „Puriul".

În urmă cu o săptămână, după egalul cu Dinamo, George Copos l-a sunat pe Mircea Rednic şi i-a propus să preia echipa! „Mai am contract până în vară la Khazar, dar discutăm", a răspuns cel care a adus un titlu în Giuleşti din postura de antrenor. Dialogul Copos - Rednic l-a enervat la culme pe Dinu Gheorghe, care acum s-a răzbunat pe „Puriul", atacându-l violent.

Copos nu mai vorbeşte cu Şumi şi „Vamă"

După meciul cu Gloria Bistriţa, George Copos a evitat orice dialog cu conducerea clubului! Un semn că relaţia dintre patronul Rapidului şi colaboratorii săi s-a răcit, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 7 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/31°
joi

18°/32°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/32°