După o încercare ratată de a construi o centrală nucleară bazată pe tehnologie rusească la Strejeşti, în Oltenia, fostul dictator Nicolae Ceauşescu a ales, în 1978, tehnologia canadiană CANDU, pentru construcţia a cinci reactoare, la Cernavodă. Ceauşescu ar fi vrut astfel şi să îşi arate independenţa în faţa Moscovei. Oricum, de atunci, România a rămas singura ţară din Europa care a optat pentru acest sistem. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNENAŢU

Acordul cu canadienii de la AECL pentru construcţia reactoarelor a fost semnat în 1978, an în care şi încep lucrările la cele cinci reactoare. În momentele de dezvoltare maximă, pe şantier puteau fi număraţi aproape 10.000 de muncitori, întrucât Ceauşescu a vrut ca cele cinci reactoare să fie construite în paralel.

Prima unitate, pornită după 18 ani

Din cauza lipsei banilor, lucrările sunt stopate în 1982, apoi a intervenit revoluţia şi abia la finele lui 1996 este pus în funcţiune primul reactor, din cele cinci cu o putere de câte 700 MW fiecare. Costurile totale au fost uriaşe, ridicându-se, potrivit unor estimări, la circa 2 miliarde de dolari.

După multe dificultăţi şi amânări, şi a doua unitate este pusă în funcţiune în 2007, cele două grupuri asigurând acum circa 20% din consumul electric al ţării.

Reactorul 5, abandonat

Tot atunci s-a decis ca unitatea 5 să nu mai fie construită, iar pentru grupurile 3 şi 4 s-a format un an mai târziu compania mixtă de proiect, EnergoNuclear, unde acţionari s-au înscris Nuclearelectrica şi alţi şase investitori. Patru dintre ei (CEZ Cehia, Iberdrola Spania, grupul franco-belgian GDF SUEZ şi RWE Germania) s-au retras în 2010 şi în acest an, rămânând în cursă, deocamdată, italienii de la Enel şi indienii de la ArcelorMittal.

Acum, statul încearcă să găsească noi investitori pentru construcţia în paralel a unităţilor 3