Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A. Severin, mituit pentru acţiuni legislative în PE?

Publicat in rfi, duminică 20 martie 2011 ·

Dezvăluire şocantă a cotidianului britanic The Sunday Times: jurnaliştii englezi spun că trei deputaţi europeni – între care şi Adrian Severin – au acceptat să îşi vandă serviciile contra unor sume de până la 100.000 de euro. Mai exact, cei trei ar fi acceptat bani de la ziariştii englezi, care au pretins că sunt persoane interesate de adoptarea unor amendamente în Parlamentul European.

Conform cotidianului The Sunday Times, Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail ziariştilor aflaţi sub acoperire, afirmând: "Amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el ar fi trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

Zoran Thaler, fost ministru sloven de Externe, a prezentat şi el un amendament, cerând ulterior ca banii să îi fie trimişi în contul unei firme cu sediul la Londra. "Nu se pune problema să dezvălui aşa ceva", a declarat el.

Un al treilea deputat, fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser, le-a declarat jurnaliştilor: "Eu sunt un lobbyist", înainte de a prezenta un proiect de amendament celor doi colegi ai săi dintr-o comisie resposabilă cu legislaţia respectivă. Un compromis a fost obţinut în favoarea lobbyiştilor, a asigurat ulterior Strasser. Deputatul a cerut să i se plătească o primă tranşă de 25.000 de euro în contul unei firme pe care o deţine în Austria.

După ce Sunday Times a dezvăluit adevărata identitate a falşilor lobbyişti, Severin a declarat că nu a făcut "nimic ilegal". Strasser şi Thaler au dat asigurări că ştiau de la început că este vorba despre reporteri sub acoperire şi că voiau pur şi simplu să vadă până unde va merge totul.

Contactată de Sunday Times, vicepreşedinta Parlamentului European, Diana Wallis, a promis o anchetă. "Acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete aprofundate", a declarat ea.

Severin se apără

Adrian

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 43 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

„O a doua Ucraină”. Zaharova acuză Occidentul că vrea să transforme Moldova într-o bază NATO pentru confruntarea cu Rusia

HotNews acum 23 minute
Ţările occidentale pregătesc pentru Republica Moldova rolul unei a „doua Ucraine”, a declarat joi, fără a prezenta nicio dovadă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția de presă EFE, conform Agerpres. „

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°