Esprit, martie-aprilie 2011
Pierre Hassner e un democrat, dar unul care a ştiut să se ferească de discursurile utopice şi de vorbele goale. Pragmatic şi vizionar în acelaşi timp, el susţine că ţările din nordul Africii pot deveni democratice. Dar nu preluînd modele prefabricate. Într-un dialog cu Olivier Mongin şi Marc-Olivier Padis, Hassner povesteşte cum vede el lucrurile după eşecul impunerii democraţiei pe calea armelor – adică după „wilsonismul încălţat“.
„Nu Europa e referinţa, nici SUA, nici măcar negarea lor nu e o referinţă. Pentru situaţia de la Tunis şi de la Cairo, noile mijloace de comunicare sînt cele care au permis schimburi de informaţii şi cuvinte de ordine.
Cum să revii la promovarea democraţiei în acest nou context generat de aceste evenimente cu totul neaşteptate? Cum să promovezi drepturile omului în această lume postoccidentală? Cum să ne apărăm interesele, dar şi principiile într-o lume pe care nu o mai controlăm şi în care legitimitatea ne este pusă la îndoială? Pînă şi state democratice precum India sau Brazilia contestă acum ceea ce li se pare a fi rămăşiţele pretenţiilor occidentale atunci cînd, de pildă, încercăm să impunem sancţiuni în Birmania sau în Sudan. Ceea ce presupune că trebuie să avem o strategie: nu mai ajunge să protestăm sau să ne afirmăm valorile, ori să ameninţăm cu recursul la forţă – o forţă pe care oricum nu sîntem în stare să o folosim. Trebuie să ne diferenţiem discursul în funcţie de ţară, de interlocutori, de aşteptările şi interesele lor... să găsim aliaţi, compromisuri... Dar e aici şi o diferenţiere de roluri în ţările noastre: guvernele trebuie să facă diplomaţie, dar şi societatea trebuie să se audă mai tare. Rolul nostru, al intelectualilor, e să continuăm să protestăm faţă de regimurile autoritare şi să stabilim o legătură cu cei pe care îi oprimă şi care rezistă – şi să-i susţinem.“ @N_P
