Foto: Arhiva personală Da, vrem să iubim şi să fim iubiţi. Da, ne dorim echilibrul într-o relaţie de cuplu. Ce sacrificii suntem dispuşi să facem pentru a atinge aceste idealuri, pentru partener, pentru familie?

Fiecare relaţie de cuplu este consolidată pe sacrificii personale, fireşti sau zadarnice. Nu ne referim la cei orgolioşi, care aşteaptă să se schimbe TOŢI cei din jur pentru binele lor. Greşit, în accepţiunea lui Dalai Lama: „Oricine vrea să obţină fericirea şi să evite suferinţa. Atunci când ne amintim că ceilalţi sunt în număr infinit, iar tu eşti doar unul singur, ceilalţi devin mai valoroşi. Şi dacă ai o oarecare putere de judecată, vei descoperi că merită să te sacrifici pentru binele celorlalţi. O singură persoană nu trebuie să sacrifice un număr infinit de alte persoane pentru binele său personal”. Acum că am lămurit acest aspect, să trecem mai departe.

Termenul de relaţie vine „la ofertă” cu termenul de sacrificiu (deşi mulţi ignoră asta, poate fiindcă-s prea îndrăgostiţi), de cele mai multe ori ieftin. Dacă este bazată pe dragoste, ea te poate face să sacrifici plăcerile personale ori sexuale. Atunci când suntem implicaţi într-o relaţie cu o persoană ale cărei pasiuni nu corespund cu cerinţele noastre, avem variantele: să o încheiem sau să facem compromisuri. Iri, Moni, Oana şi Pepe au ales prima variantă, la care revenim puţin mai târziu. Alţii, pe-a doua.

Există ghinionişti care... De fapt, sunt ghinionişti şi atât. În funcţie de firea partenerului, într-o relaţie solidă rişti să: Îţi pierzi prietenii. „Iubi” te poate dori alături 24/24, nepermiţându-le prietenilor să te vadă, să te scoată în oraş; Îţi pierzi interesul pentru propriile pasiuni. Dacă nu e de acord cu un anumit hobby, îţi poate interzice să-l mai practici „din grijă pentru tine, că-i periculos”. Îţi pierzi propria identitate. Anumite ticuri verbale, un mod firesc