Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circ cu un pacificator aghesmuit la Varniţa. Un militar transnistrean a ajus să doarmă sub un gard

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

Caporalul Iosif Ciobanu, militar delegat din partea regimului de la Tiraspol în cadrul forţelor pacificatoare din Transnistria, a făcut circ la Varniţa, localitate aflată în apropierea oraşului Tighina. Pacificatorul, în vârstă de 53 de ani, s-a îmbătat criţă şi a adormit sub un gard din acest sat, aflat în subordinea autorităţilor de la Chişinău.

Poliţiştii moldoveni l-au dus la spitalul din Anenii Noi în stare de şoc, provocat de alcoolul consumat.

Martorii spun că bărbatul se îndrepta spre domiciliul său din Tighina, aflat în cartierul „Severnii" (de Nord - n.r.), care se află în apropiere de Varniţa, dar aşa şi nu a găsit drumul spre casă. El a fost descoperit, mânjit de noroi, pe una din uliţele satului. Militarul îşi satisface serviciul în Batalionul numărul 3 al forţelor de menţinere a păcii, dislocat în Crasnogorca, raionul Grigoriopol.

Oamenii legii au încercat să afle cum a ajuns pacificatorul transnistrean în localitatea controlată de moldoveni. „Sătenii l-au ridicat de la pământ şi i-au adresat câteva întrebări, dar militarul, aflat în stare de ebrietate, a reuşit să bâiguie doar câteva înjurături în limba rusă", povestesc surse din cadrul trupele de pacificatori din partea Moldovei.

Caporalul a fost transportat cu dificultate la spitalul raional din Anenii Noi, unde medicii au constatat că sângele apărătorului păcii din Transnitria conţinea 3,2 promile de alcool. Asta în timp ce limita de alcool admisă de oamenii legii pentru şoferi constituie 0,3 promile.

Localnicii din Varniţa spun că au asistat în premieră la un asemenea show. Ei afirmă că îi tratează cu suspiciune pe pacificatori din partea regimului de la Tiraspol.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 8 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 8 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 7 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 9 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 6 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 13 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 11 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

1°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°