Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal cu termopane la Spitalul Filantropia! Directorul financiar, acuzat că a folosit în scopuri personale maşina donată de Ford

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

Directorul financiar al unităţii medicale este implicat într-un scandal, după ce mai mulţi angajaţi îl suspectează că a folosit autoutilitara spitalului în scopuri personale.

Elisabeta Lăjea, directorul financiar al Spitalului Filantropia, este arătată cu degetul de către angajaţii unităţii medicale, după ce maşina donată în urmă cu doi ani de Compania Ford ar fi fost văzută săptămâna trecută într-un cartier bucureştean. Informaţia a ajuns la reprezentanţii spitalului, care au stabilit că deplasarea a fost făcută fără ordin. "Am primit mai multe sesizări din partea unor cadre, în care se specifică faptul că autoutilitara a fost văzută în cartierul Mogoşoaia din capitală şi că ar fi staţionat într-o zonă, după care din ea ar fi fost descărcate mai multe termopane. Aşa se precizează în sesizări", a declarat asistent şef Constanţa Bărbulescu, lider de sindicat Sanitas.

Prima maşină Ford produsă la Craiova, donată Spitalului Municipal

O comisie va cerceta cazul

Angajaţii au reclamat situaţia conducerii spitalului, care s-a mobilizat de urgenţă ca să clarifice problemele. "Vineri am venit la spital la ora 20.00, în afara programului, ca să văd despre ce este vorba. Nu ştiam despre această deplasare care a fost făcută cu maşina spitalului, pentru că nu am fost înştiinţată. O să fie formată o comisie de cercetare pentru a stabili cine se face vinovat de această deplasare fără ordin, de ce a fost ea făcută şi, în funcţie de rezultate, se vor da sancţiuni", a declarat dr. Mihaela Tătaru-Abagiu, managerul Spitalului Filantropia, care a precizat că un ordin de deplasare trebuie semnat de directorul financiar. "Am fost prezentă la discuţii vineri, ştiu despre ce este vorba, însă o să mă documentez în detaliu despre această situaţie", ne-a spus Elisabeta Lăjea, directorul financiar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 46 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 34 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 31 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°