Constănţenii au fost învinşi cu 5-1 de nemţeni şi revin cu picioarele pe pământ după primele două runde în care au jucat excelent.
FC Farul Constanţa a pierdut, sâmbătă, primul meci pe propriul teren în actuala ediţie a Ligii a II-a la fotbal. Echipa antrenată de Gheorghe Butoiu a cedat în faţa liderului Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 1-5, ecuaţia învingătoarei fiind rezolvată încă din prima parte a jocului, pe care oaspeţii au câştigat-o cu 4-0. Mitanul secund a fost mai echilibrat şi s-a încheiat cu scorul de 1-1. Această înfrângere a fost şi prima pentru Gheorghe Butoiu în calitatea sa de antrenor principal, în precedentele patru jocuri el reuşind să îi conducă pe marinari către trei victorii şi un rezultat de egalitate.Farul-Ceahlăul, programat în etapa a XVIII-a, a început practic de la 1-0 pentru oaspeţi. Când cronometrul arăta 1 minut şi 40 de secunde de joc, Vădrariu a centrat din lovitură liberă, lateral dreapta, portarul Răuţă a ieşit, a încercat să reţină mingea, dar a scăpat-o în propria poartă. Peste alte 15 minute, acelaşi Vădrariu a centrat şi Viţelaru a dublat avantajul cu o lovitură de cap din careul 6 metri. Dubla lui Constantinescu din minutele 27 şi 45 a stabilit scorul pauzei, 0-4.
Farul a jucat cu totul altceva după perioada de odihnă. A ieşit pe teren cu mai mult tupeu şi a reuşit astfel să marcheze golul de onoare prin Husein Denis, care a punctat în minutul 63. Diferenţa de patru goluri avea să se refacă însă cu 10 minute înainte de final, când Achim a marcat din nou pentru oaspeţi şi a stabilit astfel scorul final, 1-5.
O înfrângere drastică pentru marinari, care însă anunţă că nu se vor da bătuţi şi vor lupta în continuare pentru fiecare punct. La conferinţa de presă de după meci, secundul Ion Barbu, absenţa notabilă din centrul defensivei constănţene, a pus înfrângerea pe seama golului din minutul 2. „Am început