Şi restul cal. Cu nervi, cu freamăt, cu tremur, coamă şi galop. Răscoleşti în crud până dai de jar. E fraged. Te uiţi la el şi-ţi vezi rotundul ochilor. Acum eşti tu. Apuci cu poftă şi mesteci cu odihnă. Îţi place. Îl dai încet pe gât şi simţi cum te-mplineşte. Jăraticul nu arde. El ştie să cuprindă şi să-nfierbânte lent. Vibrezi fără de frâu. Şi râzi în timp ce-l îmblânzeşti. E tot în sânge. Sunteţi totuna.
De flăcări nu te-apropii. Sunt cam neruşinate-n goliciunea lor şi prea unduitoare. Se lasă duse vântului şi nestatorniciei. Te-mbie şi te uită. Şi-apoi, n-au niciun gust. Tu vrei tot trupul focului, să-i simţi iuţeala-n cerul gurii, să sfarmi cărbuni aprinşi şi să le cauţi miezul.
Acum chiar poţi să vezi că-ncepe ziua. Nechezi uşor. Eşti mulţumit. Nu te ridici, că n-ai de unde. Tu niciodată nu te-aşezi. Îţi scuturi coama şi porneşti. Ţi-e dor de ape şi te duci. Loveşti pământul cu dorinţă de risipă. Ca să te recunoască. Priveşti în el, să-ţi dea răspuns. Cu glezne îl asculţi. Îţi ridici capul şi începi s-aduci spre tine verdele de dinainte-ţi. E ud şi străluceşte. Parcă l-ai cam gusta şi tăvăli un pic. Te-arunci fără de milă şi-l iei sub trup năvalnic. Iar el te răsplăteşte cu-aromă de-nceput.
Ţi-e pielea udă, iar aburul ieşind din tine te împresoară cald. Şi dacă e putere asta care te umblă-n lume ori numai vraja viului, nu-ţi pasă. Tu nu te-ntrebi. Nu ai nevoie. Când vrei îţi iei. Te bucuri plin. Dai tot. Primeşti ce-ţi place. Fără vreo altă lege. Cine să te supună? Şi cum? Oricare încercare n-ar fi decât o altă joacă pe care-ai râde-o iar cu trup şi dinţi.
Ziceai că vrei să te atingi de mal. Să-i simţi răcoarea. Dedesubtul moale. Cobori gândul în piept, întăreşti carnea şi frângi ţărâna cu furtună. Jale de iarbă sub copită. Eşti tu în poala apei. O tulburi şi o arzi. Şi stai o vreme nemişcat. Parcă te leagănă şi parcă-ţi şi şopteşte. A
