Exact când premierul Boc îşi recită sloganul electoral (“La 31 martie ieşim din recesiune” şi acuşi-acuşi scăpăm şi de criză), la Bucureşti vine o nouă misiune FMI. Cu dublu scop: controlarea executării de către Guvern a îndeplinirii indicaţiilor precedente şi definitivarea noul Acord de împrumut stand-by de la FMI (3,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (1,6 miliarde de euro) şi Banca Mondială (0,4 miliarde de euro). Împrumut care, ni se spune, nu se încasează obligatoriu, ci este o “centură de siguranţă”, o supapă la dispoziţie vreme de doi ani, în caz de nevoie. Aşa să fie, dar sunt sceptic. Probabil că, la un moment dat - prin 2012, an electoral, cu cheltuieli şi pomeni guvernamentale masive -, banii se vor încasa, îngroşând datoria externă. Despre “centură de siguranţă” vorbea preşedintele Băsescu şi la începutul lui 2009, pentru ca imediat să se consume, nici acum nu se ştie bine pentru ce, primul Acord, de aproape 20 de miliarde de euro. Sub semnul unei austerităţi criminale, impuse de tratativele FMI.
Nici de astă-dată Acordul nu e mai relaxat. Dimpotrivă, sunt grele condiţionalităţi economice şi sociale. Se forţează privatizarea imediată a marilor companii de transport, deşi piaţa nu e acum avantajoasă pentru stat, cavânzător. Se impuneînchiderea minelor, ceea ce va însemna alt masiv lot de şomeri, darşi - în lipsa cărbunelui - creşterea importurilor de petrol, tocmai când barilul o ia razna. Se grăbeşte liberalizarea tarifului gazelor, ceea ce va sărăci şimai mult populaţia. Restructurările în zona bugetară vor continua, spitalele se vor desfiinţa pe mai departe etc. Firmelor private doar li se promit nişte scăderi de CAS, ba şi de taxă unică, dar nu se ştie practic când, mai ales că la nivelul UE tocmai se lucrează la o schemă-recomandare. Toate aceste severe condiţionalităţi pentru acordarea unei “centuri desiguranţă” seamănă mai mult cu un no
