În luna februarie a acestui an, o inițiativă franco-germană a avansat propuneri concrete ce vizează o coordonare economică mai strânsă la nivelul UE. Una dintre direcțiile de acțiune propuse are în vedere întărirea disciplinei fiscale în țările membre.

În esență, aceasta s-ar realiza prin stabilirea unor norme unitare la nivelul țărilor membre, legate de limitarea creșterilor cheltuielilor bugetare, a salariilor administrației publice, precum și adresarea problemelor legate de pensii. Tot în acest context se discută de adoptarea unor măsuri legislative care să întărească așa- numitele reguli bugetare.

Pentru România, asemenea schimbări sunt, în principiu, benefice. Ar introduce o disciplină în modul de implementare a politicii fiscale și ar micșora semnificativ influența ciclului politic asupra celui economic, prin utilizarea excesivă a politicii fiscale în vederea stimulării economiei. Însă, agrearea unor ținte, cum ar fi de exemplu un plafon minim pentru deficitul bugetar, trebuie făcută cu atenție, pentru a păstra un grad de flexibilitate care să țină cont de necesarul de finanțare bugetară din perspectiva unui orizont de timp îndelungat.

Țările din UE sunt diferite economic și structural, iar uniformizarea politicii fiscale poate avea și consecințe nedorite la nivel individual. Așa cum a avut și politica monetară a Băncii Centrale Europene asupra țărilor periferice ale UE în perioada de boom economic. România va avea un necesar de finanțare ridicat în anii ce vin, atât pentru investiții (în capitalul fix, de cofinanțare a fondurilor UE, pentru atingerea țintelor energetice etc.), cât și pe partea de cheltuieli mandatorii, de exemplu pentru susținerea unui sistem de pensii aflat demult într-o situație financiară precară.

Pe de altă parte însă, o asemenea abordare ar însemna o schimbare radicală a modului în care operează politica fiscal