Golul marcat Milanului l-a convins pe Răzvan Lucescu căDorin Goian trebuie să facă parte din lotul cu care România vaaborda meciurile cu Bosnia şi Luxemburg. Jucătorul lui Palermo aaflat la finalul partidei din Serie A că revine printretricolori.
Cum e să dai gol Milanului?
E un sentiment special să fii în vestiar după, să fii felicitat decoechipieri. Mai ales că veneam după o absenţă, astfel că nu-mitrecea prin gând că voi şi marca.
Ai avut probleme fizice? Mai ales că vii după o lungăpauză...
Să ştii că îmi era teamă înainte de meci. Mă gândeam: "Dorine, o săte sufoci! N-o să poţi rezista!". M-am simţit însă bine. Nu am avutnicio problemă, nici fizică, nici de altă natură. Dacă nu sufereamcele două accidentări din acest an, eram departe şi cred că nu aşfi ratat niciun meci ca titular la Palermo!
"E bine că suntem valizi"
Bosnia poate fi bătută de România?
Da. Semnul bun e că suntem aproape toţi valizi. Este, cred, pentruprima dată când venim toţi la lot şi nu mai sunt probleme deefectiv. Apoi, revine Adrian Mutu, care cred că va fi decisiv.Bosnia are o echipă bună, dar România este încă peste Bosnia.
Când ai aflat că eşti convocat pentru "dubla" cu Bosnia şiLuxemburg?
Imediat după meciul cu Milan. Am fost sunat şi mi s-a transmis căvoi merge la naţională. Acum se agită cei de la club să-mi rezervebiletele. Vin mâine cu o cursă de Roma. Abia aştept.
Cu ceilalţi români din Italia, Chivu, Mutu, Radu Ştefan, vorbeştides?
Cu Lobonţ vorbesc cel mai des. Apoi cu Codrea şi cu Radu Ştefan. CuCristi (n.r. - Chivu) sau cu Adi Mutu mai puţin. S-a nimerit mereuca ori eu, ori ei să fim prin cantonamente...
Bosnia are o echipă foarte bună, dar cred în şansa României, pentrucă echipa noastră naţională nu are o valoare conformă cu poziţiadin clasamentul grupei
Dorin