Franţa, ca mai toate ţările occidentale, a întreţinut relaţii excelente cu regimul Gadafi - cu excepţia perioadei în care Libia era supusă unui embargou internaţional. Astăzi, aceeaşi care ieri îl primeau pe liderul de la Tripoli cu braţele deschise şi îi acceptau toate capriciile, încearcă să uite trecutul. De exemplu, pragmaticul preşedinte Nicolos Sarkozy, instigatorul declanşării operaţiunilor militare în Libia. Presa franceză nu-l "iartă" însă pe preşedinte şi îi reaminteşte trecutul nu foarte îndepărtat.
Sub titlul "Amicii francezi ai colonelului", influentul cotidian de seară Le Monde publică o amplă anchetă despre strânsele legături franco-libiene din ultimele 4 decenii. 40 de ani de ambiguităţi ale căror momente esenţiale merită reamintite.
În decembrie 2007, 6 luni după eliberarea infirmierelor bulgare reţinute în Libia din 1999, colonelul Gadafi este primit cu mare pompă la Paris în cursul unei vizite de stat marcată de semnarea mai multor contracte dar şi de o importantă polemică. Polemică întrucât de la trei zile cât trebuia să dureze vizita oficială, ea s-a prelungit la 5 din dorinţa expresă a lui Gadafi.
Un lider căruia i s-a făcut onoarea - în fapt i s-a acceptat capriciul - de a-şi instala uriaşul cort de beduin la zece metri de Palatul Elysée, adică în curtea palatului Marigny. Ghidul autoproclamat al revoluţiei libiene îşi primea aşadar prietenii francezi fie sub cort, fie în saloanele hotelui Ritz. Hotel în care Gadafi şi-a expus atunci chiar o prelegere intitulată "Dumnezeu, Alah şi Isus Cristos", conferinţă la care organizatorii au avut grijă să nu invite decât apropiaţii colonelului.
Tot pentru a-şi face plăcere, Gaddafi a vrut în cursul acelui sejur să viziteze Palatul Versailles apoi să i se organizeze o vânătoare. Oaspeţii francezi au fost nevoiţi să evite pădurea de la Chambord în care colcăie mistreţii, care s
