Hotărât lucru, şeful ANAF s-a pus pe treabă, nu glumă! După ce ieri a anunţat poporul că se luptă crâncen cu "evazioniştii" din presă (doar o parte a presei, cea incomodă actualei puteri) şi că îi caută prin conturi, azi, Blejnar a încercat să îi "rezolve" şi pe parlamentarii din opoziţie care îl tot sâcăie cu interpelări, pe el şi instituţia pe care o conduce.
Biroul Permanent al Senatului a avut de soluţionat azi o cerere formulată de Sorin Blejnar, şeful ANAF. Blejnar a solicitat preşedintelui Senatului şi Biroului Permanent al Senatului să fie sancţionat senatorul PSD Valer Marian, vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi combaterea corupţiei. Şeful Fiscului motivează cererea sa invocând frecvenţa sporită a interpelărilor şi a întrebărilor adresate ANAF de către senatorul PSD. Pentru a părea că ştie despre ce vorbeşte şi că e convingător, Blejnar a înşirat pe documentul cu pricina şi vreo tonă de articole din Regulamentul Senatului şi din Legea de Funcţionare a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Sigur că nici unul din articolele invocate de şeful ANAF nu are vreo legătură cu bazaconia cerută de el.
Sursa foto: pesurse.ro
Senatorii din Biroul Permanent al Senatului au respins rapid cererea formulată de Sorin Blejnar, mulţi dintre ei considerând că şeful Fiscului şi-a depăşit cu mult atribuţiile şi că solicitarea acestuia de a fi sancţionat un senator care adresează întrebări şi interpelări unei instituţii a statului este ridicolp şi nelegala. Au fost chiar şi senatori din arcul guvernamental care l-au catalogat pe Blejnar ca fiind "obraznic şi tupeist".
Cam aşa "face reformă" puterea pedelisto-udemeristă! Când se simte încolţită - cazul Sorin Blejnar este elocvent în acest sens - trece la represiuni pentru a pune pumnul în gura acelora care arată adevărata faţă a regimului Băsescu-Boc: minciună, corupţie, incompetenţ