Nu există istorie a căderii unui dictaturi, fără acest ingredient: ultima greşeală. Vă mai aduceţi aminte? La Bucureşti, în acel Decembrie 1989? Ultima greşeală s-a numit convocarea mitingului din Piaţa Palatului! Dacă este sau nu adevărat, asta-i altă poveste! Important este că istoria "mitologică" înregistrează întotdeauna un eveniment în această categorie. De la căderea lui Cezar şi pînă astăzi, niciun dictator nu a reuşit să scape din capcana acestei ultime şi fatale greşeli! Care a fost ea în cazul lui Gaddafi?

Dacă vă gîndiţi la Lockerby, e cazul să vă schimbaţi opinia. Aceea a fost, fără doar şi poate, o mare greşeală, dar nici pe departe ultima. Mai interesant, încă, deşi Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi alte cîteva ţări au cooperat timp de aproape opt ani pentru a dovedi, în justiţie, implicarea agenţilor lui Gaddafi în atacul terorist asupra cursei Pan Am prăbuşită în flăcări deasupra Scoţiei, relaţiile Libiei cu aceste ţări au cunos-cut, din 2007-2008, un curs cît se poate de favorabil lui Gaddafi. În 2007, acelaşi preşedinte al Franţei care, astăzi, este promotorul reacţiei militare împotriva regimului de la Tripoli făcea în iulie 2007 o vizită oficială în capitala Libiei. Doar cîteva luni mai tîrziu, în decembrie acelaşi an, Gaddafi era primit de Sarkozy, la Paris, într-o mega-vizită oficială de 5 zile (!!!), în care toate extravaganţele au fost îngăduite "Conducătorului Revoluţiei", inclusiv instalarea unui cort în curtea reşedinţei de la Marigny! Preţul?

Contractele de circa 10 miliarde de euro semnate de Gaddafi cu ocazia deplasării sale pariziene, în favoarea unor mari firme franceze sau euro-franceze: Airbus, Areva, Vinci, Dassault Aviation, Eurocopter etc. În Marea Britanie, unul dintre ultimele gesturi, semnificative, de politică externă ale guvernului laburist condus de Gordon Brown a fost "binecuvîntarea" pentru eliberarea d