Numărul acţionarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea (FP) a crescut cu 3.000, până la un total de 8.217, principala poartă de intrare în Fond pentru aceştia fiind Bursa de Valori Bucureşti unde Proprietatea s-a listat pe 25 ianuarie.
Potrivit unei raportări emise recent, Fondul avea un număr total de 8.611 acţionari privaţi care deţineau cumulat 63,21% din capital la finele lunii februarie, excluzând Ministerul Finanţelor care deţine o participaţie de 36,79%. Cei peste 8.600 de investitori privaţi deţin acţiuni care valorează în acest moment pe Bursă peste 1,26 mld. euro, capitalizarea totală a fondului fiind puţin peste 2 mld. euro.
Comparând datele disponibile la 28 februarie cu cea mai recentă raportare detaliată a acţionariatului la 31 decembrie 2010, listarea la Bursă a adus 3.000 de noi acţionari persoane fizice în acţionariatul FP, în timp ce numărul acţionarilor persoane juridice a crescut de 2,2 ori, până la 390. Cea mai ridicată pondere este deţinută de acţionarii persoane fizice române, în număr de 7.892 cu o participaţie de 30,78% la capitalul FP. Persoanele fizice nerezidente, printre care sunt şi moştenitorii familiei de industriaşi Malaxa şi Ausnit, sunt în număr de 325 şi au 8,8% din Fond. Investitorii instituţionali români, printre care se numără SIF-urile şi fondurile de acţiuni, sunt în număr de 274 şi au pe mâini 5,57% din Fond, în timp ce 120 de fonduri străine deţin 18,06% din Fond.
"Într-un orizont mediu de timp, vor rămâne tot mai puţini români în acţionariatul fondului, pentru că foştii proprietari care au primit acţiunile drept despăgubire au nevoie de bani şi îşi vând acţiunile, la fel fac şi speculatorii românii care îşi lichidează deţinerile la fond forţaţi de faptul că alte active precum terenurile şi imobilele sunt foarte puţin lichide", a spus Nicolae Ivan, reprezentantul fondului american Cartesian, acţi