Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie mare la titlu în Italia: Patru echipe, despărţite de numai şase puncte

Publicat in Antena 3, luni 21 martie 2011 ·

Lupta pentru titlu în Italia devine tot mai interesantă. Dacă în urmă cu câteva săptămâni cursa pentru Scudetto părea să fie purtată de rivalele din Milano, cu opt runde înainte de finalul sezonului, patru echipe sunt despărţite de numai şase puncte şi anunţă un final încins de campionat.

Principala beneficiară a pasului greşit făcut sâmbătă de Milan a fost Inter. Nerazzurri, cu Cristian Chivu integralist în centrul defensivei şi cu o evoluţie solidă, au învins pe teren propriu pe Lecce cu scorul de 1-0, gol marcat de Pazzini în repriza a doua, şi s-a apropiat la numai două puncte de marea rivală din oraş. În aceste condiţii, meciul direct de peste două săptămâni devine crucial pentru ambele echipe.

După ce a pierdut cu 0-3 partida cu Milan, Napoli părea ieşită din lupta pentru titlu. Însă echipa din sudul Italiei poate visa din nou la primul succes în campionat după 21 de ani, după ce s-a apropiat la numai trei puncte de rossoneri. În etapa a 30-a, formaţia lui Walter Mazzari a învins cu scorul de 2-1 pe Cagliari, eroul meciului fiind urugayanul Cavani, autorul unei duble. Atacantul sud-american nu mai marcase în Serie A de o lună, însă a ales excelent momentul să iasă în faţă.

Din calculele pentru Scudetto nu trebuie scoasă Udinese, ajunsă la şase puncte în spatele liderului. Echipa friulană continuă să încânte printr-un joc spectaculos şi rezultate pe măsură. Ultima victimă a elevilor lui Francesco Guidolin a fost Catania, învinsă cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Inler şi Di Natale, care a ajuns astfel la cota 25 în clasamentul golgeterilor, pe care îl conduce autoritar.

Adrian Mutu a avut o evoluţie foartă bună pentru Fiorentina în meciul de pe Artemio Franchi împotriva Romei. Atacantul român a deschis scorul pentru echipa viola şi a centrat pentru cel de-al doilea gol al formaţiei sale, care a ratat însă vict

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 58 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 55 minute
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°