Un tânăr din Severin, cunoscut cu preocupări infracţionale în zona traficului cu ţigări, s-a ales cu dosar penal, iar autoturismul şi ţigările, în valoare de aproximativ 5000 euro, au fost indisponibilizate în vederea confiscării.
Pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale, duminică dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Orşova, dar şi agenţii Detaşamentului de Sprijin Operativ, în cooperare cu lucrătorii Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Mehedinţi, au obţinut date şi informaţii referitoare la faptul că o persoană din judeţul Mehedinţi transportă ţigări fără documente de provenienţă.
La un filtru organizat la intrarea în municipiul Orşova, oamenii legii au observat că maşina suspect se apropie şi i-au făcut semn conducătorului auto să oprească.
La controlul autoturismului aparţinând lui S. Elvis (30 ani), din Turnu Severin, poliţiştii de frontieră mehedinţeni şi lucrătorii vamali au depistat în interiorul autovehiculului, în capitonaj, în uşile din spate, sub şi în banchete, cantitatea de 2.844 de pachete cu ţigări, pentru care acesta nu avea acte de provenienţă.
Tânărul a declarat că a cumpărat ţigările din Oraviţa, cu scopul de a le comercializa pe raza judeţului Mehedinţi. Din comercializarea ilegală a ţigărilor, bărbatul urma să obţină un „beneficiu” în valoare de 1.500 euro.
Împotriva severineanului s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectare, deţinere, producere, transport, depozitare, predare, desfacere şi vânzarea bunurilor cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate savârşirii acestei, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje